E clar

Sunt superficiala, prin definitie. Credeam ca pot trece peste anumite lucruri dar chiar nu pot. Sunt unele lucruri in viata pe care trebuie sa nu le incalci niciodata daca tu nu te simti bine. Si desi intr-adevar asta ma poate face superficiala, prefer asta decat sa nu ma simt ok. Recunosc, nu o sa-mi placa niciodata doar sufletul unui om, pentru ca, desi se zice ca numai asta conteaza, eu un cred asta. Un om este si suflet si corp si inteligenta, si, pana la urma, toate astea il alcatuiesc, iar felul in care le foloseste pe fiecare in parte alcatuiesc toate la un loc ceea ce este el intr-adevar. Nu pot ignora fizicul unui om daca pana la urma asta oricum ma da inapoi trei pasi. Si daca asta ma face superficiala,ei bine, asta sunt si intr-un fel as putea sa spun ca sunt destul de mandra, pentru ca nu fac compromisuri pe care oricum nu le-as putea duce pana la capat. Si, din acest punct de vedere, imi place ca sunt superficiala.

One night

"Isi netezi cu grija caietul. Poate ca uneori ii placeau mai mult pregatirile decat actiunea in sine si, de altfel, si in seara asta, ca si in oricare alta seara cand se hotara sa scrie ceva, stia ca si de aceasta data nu va sfarsi nimic. Era pentru a nu stiu cata oara cu pixul in mana. Si stia ca, mai devreme sau mai tarziu, "capodopera" ei va ajunge printre miile hartoage nefolositoare de la ea din camera. Isi intindea degetele de la picioare, si le incorda, lasa muschii sa-si revina apoi o lua de la inceput. Avea o obsesie pentru degetele de la picioare, pentru pozitia lor, care intotdeauna era cat mai incalcita. O mai durea inca piciorul. Nu prea rau, dar se simtea inca un pic de tensiune, de neplacere. Pe cat de mult o duruse, pe atat de fascinant ii paruse felul in care ii reactiona corpul.Il voia si mai umflat si mai vanat, ca sa para ca si ei i se intampla ceva. Stia insa ca totul era doar o prostie. Isi umezi buzele. Ii placea sa si le muste, desi stia ca era un semn de frustrare. Nu se putea abtine insa. Muschii gambei o dureau. Asta se intampla numai cand era foarte obosita. Si-i masa usor pe genunchi, in timp ce se uita prin camera. Peretii erau goi si albi. De 1 an de zile nu mai pusese nimic pe ei. Inainte erau altfel, dar acum doar un dulap si o usa mai pastrau ceva din vechea camera. Acum realiza ca odata cu goliciunea ei, venise si cea a camerei. Isi ura uneori viata, dar apoi in urmatorul moment, regreta ca gandise asa. Intotdeauna gasea motive pentru care sa fie recunoscatoare. Dar avea momente cand isi ura viata. Stia care era marea ei problema si, desi spera sa nu aiba dreptate, era convinsa ca stia si viitorul. Nu era o premonitie, poate doar o intelegere a situatiei ei. Si stia ca pentru unii oameni, viata chiar se intampla sa fie asa cum o simt. Era, evident, mult prea tanara sa nu mai aiba sperante si stia ca e pur si simplu prostesc sa creada asta. Dar intr-un fel ciudat, era multumita. Sau se multumea singura. Spera sa poata crede in optimismul ei, poate pentru un moment credea, dar doar ca atunci cand ii spui unui copil ca Mos CRaciun exista.
Isi intinse picioarele, degetele si se ridica din pat. Se mai uita o data la picioarele ei, stinse lumina, se baga in pat si visa din nou la ceea ce-si dorea. Nu putea sa nu viseze macar. Era inca prea tanara sa renunte si la vise."