Fashionable

Eu cred ca sunt demodata. De fapt mi s-a spus candva o chestie ce se traducea pe intelesul lumii ca sunt un pic incuiata la minte. Nici nu m-am gandit vreodata sa iau in considerarea acel comentariu, pentru ca, sincer, nu tin cont nicipdata de pareri provenite de la persoane cu educatie si valori personale indoielnice. Cred ca sunt demodata in sensul de naiva si dornica de a crede ca mai mult decat bani, trebuie sa iti doresti sa fii fericit. Cred ca sunt demodata si sincer imi place. Pentru ca am invatat sa nu regret nimic din ce am facut, pentru ca, desi vazute din viitor, nu au fost cele mai ok alegeri, la momentul respectiv, au fost alegerile facute de mine. Si nu fac compromisuri cand e vorba de alegerile mele. Prefer momentul posteritatii. Si prefer sa ma simt bine oricand, cu adevarat bine, decat artificial si fara nici macar o finalitate de moment. Asa ca mai bine sa fiu demodata si incuiata la minte cand e vorba de relatii cu urme de viitor, dar fara substrat, si sa continui sa imi vad de viata, cu greseli de moment si cu relatii care chiar nu au viitor, dar de care sunt constienta.

So...????

Mi-e foarte greu sa vad tot. De fiecare data imi lipseste cate ceva care face imaginea de ansamblu sa se modifice. pana si felul in care gandesc mi se pare ca e ciudat, ca as putea sa fiu mai lucida sau poate mai creativa sau poate as putea sa imi aduc aminte cum era la 10 ani, cand ascultam celine dion si dansam pe a-ha si nu ma interesa ca era ceva penibil in asta. Poate undeva pe drumul spre 22 de ani, ar fi trebuit sa mai sap un pic in snetimentalismul meu si sa incerc sa vad ca viata are si nuante de gri, nu doar 2 culori, alb si negru. Poate as fi avut atunci cu adevarat curajul sa fiu cinica si dura pana la capat, nu doar atunci cand imi convine. Sau poate as fi devenit moale si usoara ca un fulg. Cine stie? Cu semnul intrebarii acesta fascinant, care de fapt imi coordoneaza viata. Viata mea e o intrebare, nu o lupta, nu o cucerire, nu o afirmatie. O continua interogatie, de la ce mananc eu azi pana la ce cred eu despre mine. Si adevarul e ca ma iubesc intr-un mod cu totul si cu totul masochist si sadic in acelasi timp. Nu mi-e dor de nimeni, desi tresar cand aud anumite cuvinte care pana acum catva timp nu insemnau nimic. Sunt o romantica ascunsa pe care nu o satisfac dovezile de dragoste sau florile sau luna stralucitoare prin copaci. Imi plac baietii, dar ma enerveaza lipsa lor de continuitate in tot ceea ce fac, in tot ceea ce simt. imi plac fetele, dar sunt mult prea constante pentru a nu le critica si pentru a fi ca ele. Ma oftica sa iubesc atata timp aceeasi persoana. Nimeni nu imi merita dragostea neconditionata si fara intrebari. Sunt eu o intrebare prea mare ca sa nu pot fi pusa la indoiala. Nu sunt inconstanta, dar am mereu nevoie de alternative si situatii de scapare...just in case...desi nu fug niciodata. Sunt parasita si uneori imi pare rau , alteori e o usurare. Nu pot minti, dar nici adevarul nu vreau sa il zic. Asa ca tac. Si astept.

Urinal

Cui ii pasa ce face cineva intr-una din zilele lui? Si, chiar mai important de atat, cui pana mea ii pasa ce face un amarat de emo sau un minimalist? Ce naiba are toata lumea de inventeaza zile din astea din vietile unor handicapati. De ce as vrea sa stiu ce face un emo cu insignele lui sau cu hanoracul si suvitele lui, cand nu face nimic altceva decat sa faca parte dintr-o moda care intr-un an o sa fie inlocuita de cine stie ce alta inventie de cacat pentru pusti fara viitor si care habar n-au ca exista si alte carti in afara alora de colorat. Poate ar trebui sa scriu ce fac si eu in fiecare zi. Cine stie, poate fac si eu parte dintr-un trend sau vreo moda si nici macar nu stiam. Sau, si mai bine, as putea sa ma prefac ca sunt deja intr-un grup din asta elitist si ca am creierul spalat. Daaaa, cat de cool.SA MA PIS

Greata

Adevarul este ca de fapt nu exista nimic bun. Daca stai sa analizezi tot ceea ce a fost bun in viata cuiva, e imposibil sa nu se constate ca toata lucrurile bune din viata respectivului s-au transformat treptat in rahaturi si cacaturi (ceea ce e practic acelasi lucru). Nimic nu e bun de la un capat la altul. Si de fapt, mi-am dat seama ca daca te astepti la cacaturi, asta primesti, iar daca speri la ceva ok, tot cacaturi primesti. Ideea este ca nu conteaza daca esti optimist sau pesimist, oricum o sa ajungi in cea mai rea situatie posibila, pentru ca aia este singura optiune. Sa zicem ca la un moment dat in existenta ta umila si total insignifianta pt altcineva in afara de tine , intalnesti pe cineva. Cat timp crezi ca o sa il iubesti. De fapt, cat timp crezi ca o sa te iubeasca. La un moment dat, o sa ajunga sa iti urasca felul ala simpatic si scumpel in care reusesti sa te scobesti in nas. Si asta e in principiu drama fiecaruia dintre noi, ca nu reusim sa pastram mereu acea prima parte de inceput cand totul pare perfect si imposibil de distrus. Totul e ca un aliment, care, in mod inevitalbil, o sa se altereze si o sa inceapa sa iti puta. E ca si cum ai putea sa mananci in fiecare zi felul tau preferat de mancare sau sa asculti melodia preferata in fiecare minut. Ajungi la un moment dat sa ti se aplece. Asa se intampla probabil si cu noi, ajungem sa ni se aplece de bine.