Real things

Am o viata plina de surogate. Pentru orice. Pentru lipsa distractiei (care spre deosebire de alte probleme sau lipsuri poate fi foarte usor depasita daca totusi as mai iesi si eu din casa si as mai lasa la o parte lenea), pentru scoala, pentru of-ul meu cel mai mare, pentru toate lucrurile care nu-mi merg bine sau pe care nu le am si imi par ca nu o sa le am niciodata. Am o viata surogat. Uneori am impresia ca nimic sau aproape nimic nu este real. Nu e ceva palpabil, care sa-mi dea sperante, nu e nimic acolo care sa ma trezeasca si sa ma faca sa vad ca nu e totusi asa greu (si stiu ca nu e greu, doar ca eu nu resusesc si sa vad calea aia atat de usoara pentru atatia altii, care mie nu mi se arata, sau poate pur si simplu nu vreau sa o vad). Nimic. Traiesc numai printre fantezii, printre filme idioate de care, desi imi par extrem de ireale si nu numai ca imi par, chiar sunt, nu ma pot desparti, printre vise si planuri care niciodata nu se implinesc si pe care niciodata nu le duc la sfarsit, pentru ca ajung si ele puerile si isi pierd toata importanta initiala. Ma doare inima sa ma vad asa, am impresia uneori ca sunt inchisa intr-un corp care nu vrea sa faca nimic decat sa viseze, ca cineva imi controleaza miscarile si mi le limitteaza si-mi sopteste mereu ca e prea departe, prea riscant, prea greu. Nu mai vreau sa ma simt asa, mi-ar placea sa las de-o parte toate inhibitiile si sa traiesc si eu un pic. Sa ies, sa gasesc acea realitate, pe care prea multi o traiesc, dar nu si eu. Vreau sa fac parte din realitate.